Care e motivatia ta?

Motivatie1

Anunțuri

Ceata

_DSC1125 0000

,,Din nou si din nou acelasi lucru. Azi, maine, ieri! Eu nu mai inteleg nimic. Cum oare de s-au gandit oamenii astia, cu tati in frunte, sa-si  marunteasca asa viata cu o chestie numita timp! Este ca si cand, atunci cand merg, in loc sa ma bucur de tot felul de mirosuri, ma apuc sa-mi numar pasii, pardon labutele, care ma plimba. Cu greu am realizat ca oamenii isi masoara viata cu timpul. Iar timpul la randul lui, este impartit pe zile: luni, marti si mai departe nu prea mai stiu. Si ziua este impartita pe ore. Auziti expresie: ,,Am iesit cu Dulci o ora in parc!”…Adica, in loc sa se bucure, tati a fost si el dresat sa-si masoare viata. Bietul de el. Ma rog! Dar haideti sa va spun ce-am auzit in casa:

– Duminica ies toti robii la plimbare!… a spus intr-o zi el cu naduf.

…Adica oamenii care se plimba prin parc crezandu-se liberi. Iar ,,luni” dispar cu totii ca si cand cineva ii aduna cu o lesa invizibila rand pe rand in niste adaposturi special amenajate pentru ei intitulate: ,,la serviciu”.

Tati a spus ca de cate ori iese cu mine in parc simte ca scapa din lesa asta invizibila. Ca intre a sta intre zidurile adapostului intitulat ,,la serviciu” si a privi cerul este o diferenta infinita. Si ca diferenta aceasta se aseaza undeva in suflet, producand acolo, nu stiu cum, un sentiment aparte.

Tati mi-a spus ca a privi un fir de iarba batut de vant sau mangaiat de soare este un secret de viata pe care oamenii nu numai ca l-au uitat, dar nici nu mai vor sa stie de el. Ce-i drept, aici am sesizat si eu ca oamenii, cand privesc un copac, o floare sau o frunza care tocmai le-a cazut in cale n-o pot vedea pentru ca ei au ochii preocupati cu tot felul de lucruri. Preocuparea asta continua, fara de pauza, creeaza oamenilor ceva ce noi cainii nu avem si nici nu cunoastem: ,,problemele”. Iar problemele, cand se inghesuie una in alta, devin griji. Iar cand grijile se cearta intre ele care sa fie mai importanta, omul cunoaste ingrijorarea. Si atunci, pe ochii lor sufletesti apare ceata prin care nu mai vezi nimic. Cat de trista poate sa fie viata in acest fel, va puteti inchipui! Dar sa va spun ceva minunat care mi s-a intamplat mie. Intr-o zi m-am tinut mult timp dupa o frunza batuta de vant, pana cand am prins-o cu labuta. A vrut si ea sa se joace cu mine pentru ca era singura. Vai, ce frumos a fost! Inchipuiti-va ca tati a sesizat asta si s-a bucurat ca un copil! Am spus asa, pentru ca am observat cum se bucura copiii. Ei n-au privirea oamenilor mari. Nu cunosc ceata!”

Fragment transcris din: ,,Dulci. Jurnalul unui caine scris de un puric Dan”

Film scurt – prezentarea cartii :

https://www.youtube.com/watch?v=-4RIJUWf9-o

Cand mancarea este iubire

Oameni de toate categoriile, din intreaga lume, ajung la Hippocrates in cautarea unei stari imbunatatite de sanatate si a unei alimentatii sanatoase si odata cu ei aduc o intreaga serie de probleme ce tin de mancare si alimentatie. Dupa multi ani in care am avut legaturi profesionale si personale cu mii de oaspeti, in cele din urma am inteles ca oamenii nu vin aici doar pentru a schimba felul in care manaca, ci si pentru a-si schimba perceptia asupra mancarii.

Acest lucru nu e usor de infaptuit. Este nevoie de multa cercetare launtrica si efort pentru a face schimbari fundamentale in stilul de viata si de aceea Hippocrates ofera servicii de suport emotional si psihologic, acestea reprezentand una dintre partile esentiale ale programului nostru.

In primul rand e nevoie sa recunoastem ca ,,a manca” nu este un eveniment neutru. Nimeni nu inghite pur si simplu combustibil ca un robot lipsit de sentimente. Nu. Mancatul este una dintre activitatile puternic legate de emotii, de amintiri ce tin de familie, iubire si alinare, de momentele bune (uneori si de cele rele) si, de asemeni, este insotit de o serie de tipare, credinte si obiceiuri.

Avem incredere in mancare si adesea ea ne linisteste si ne alina, ne da sentimentul de indestulare. Simt iubire pur si simplu mergand prin salile de mese de la Hippocrates, luand masa cu prietenii sau vizitand o piata ecologica locala sau chiar magazinele cu produse organice! Iubesc mancarea!

heart

Inceputul

Prima noastra experienta cu mancarea apare inainte ca noi sa avem o gura. O simtim ombilical, visceral si chiar la nivel celular. Cel mai adanc simtamant de bunastare izvoraste direct din nivelul nostru actual de nutritie, care include si tinta noastra sanatoasa de a avea o relatie buna cu mancarea: realitatea primara a bunastarii prin supernutritie.

Apoi ne nastem si descoperim mancarea intr-un fel cu totul nou, oral, cu ajutorul gurii, impregnat cu apropiere si grija. Parintii nostri se bucura atunci cand mancam deoarece isi doresc ca noi sa crestem si sa prosperam. Ei se straduiesc pe cat le sta in putinta. Copii nou-nascuti fiind, cunoastem foamea si nu ne place. Ne chinuie si ne face sa plangem. Parintii ne hranesc pentru a ne face sa ne oprim din plans si aici isi au originea tiparele legate de mancare ca mangaiere, alinare. Mancarea inseamna crestere. Clar mancarea este iubire. Mancarea ne face sa ne simtim mai bine atunci cand suntem indispusi.

ls_milkproduction_free

Conditionare, trauma si istorie

Nu doar experientele si obiceiurile din copilarie ne influenteaza felul de a ne raporta la mancare. De exemplu, mama, a fost o supravietuitoare a Holocaustului. Ascunzandu-se prin beciuri, traind in fiecare zi groaza de a fi descoperita si confruntandu-se cu lipsa hranei – toate acestea au alterat felul ei de a se raporta la mancare. La mult timp dupa incheierea razboiului, pur si simplu nu putea sa arunce mancarea, dintr-un simtamant dobandit al saraciei. Isi tinea camara si frigiderul pline si, de asemeni, in mod constant pregatea mult prea multa mancare la fiecare masa. Pentru ea, a-si hrani familia era un act puternic de a le asigura supravietuirea. Mancatul si hranirea celorlalti, pentru ea, insemnau a fi in siguranta, a fi iubit si erau calauzite de fantomele fricii si ale lipsei.

shutterstock_43550548 barbed wire

Cu totii avem o istorie personala legata de mancare. Nu e nevoie sa fie vorba de Holocaust, de o depresie sau o trauma personala pentru a dezvolta o dependenta de mancare care sa tina o viata sau obiceiuri alimentare negative. Mancarea adesea este prietenul nostru de nadejde, care ne ajuta sa depasim stresul zilnic, sa cream legaturi, care ne ofera placere atunci cand suntem singuri.

Cu totii am ajuns la o concluzie secreta, universal valabila si anume: mancarea este iubire. Si o cautam pentru a ne simti impliniti. Folosim mancarea ca mangaiere, pentru a ne inveseli, pentru a scapa de negativitate sau pentru a coplesi. Imbratisam si tanjim dupa mancare ca un indragostit. Traim ca sa mancam, asa incat ne inchinam mancarii noastre ca unui zeu. Mancam ceea ce cultura noastra spune sa mancam, astfel ne simtim una cu cei de acelasi neam cu noi, care au aceeasi mostenire. Ati putea spune, ,,si ce e gresit in asta?” Mancarea se poate transforma, asemeni altor feluri conditionate si habituale de gandire, comportament si credinte, in unul din cele mai insidioase obstacole in calea rezultatelor care sunt bune pentru noi sau chiar in calea propriei noastre libertati personale.

Vreau sa am propriile mele obiceiuri si credinte si nu vreau sa fiu stapanit de ele. Aleg sa fiu soferul si nu cel condus. Vreau ca alegerile mele sa fie centrate pe ceea ce poate contribui cu adevarat la bunastarea mea. Daca felul meu de a ma raporta la mancare este un obstacol, atunci acesta trebuie sa dispara. Nu vreau sa folosesc mancarea pentru a-mi ascunde insecuritatea sau sentimentele de neimplinire sau chiar golul spiritual. Vreau sa ma confrunt cu tot ce intalnesc in viata, fara a fi impovarat de obiceiuri vechi, chiar si de acelea care in aparenta ma fac sa ma simt mai confortabil. Am nevoie sa ma repozitionez emotional si psihologic sau sa ma recentrez pentru a avea o relatie mult mai autentica si sanatoasa cu mancarea. Pentru mama mea, ca si pentru noi toti, calatoria eroului din noi presupune sa ne confruntam cu fricile, indoielile, lipsurile, pierderile, zidurile noastre de aparare si apoi sa facem urmatorul pas pe drumul cel bun.

0a16af4dc17dedd73c07276a50fee5e0

Hippocrates si procesul de vindecare

Nimic nu aduce mai multa tulburare in interiorul unei persoane, decat scoaterea ei din imprejurarile si obiceiurile ce-i erau familiare. Cand oaspetii nostri sosesc pentru prima data la Hippocrates, ei se apropie de mancare cu emotie si groaza: ,,Eu nu sunt obisnuit cu asa ceva,” ofteaza ei. Majoritatea oamenilor in cultura noastra mananca legume doar ca garnitura, deci chiar si cei nou veniti carora le plac salatele, ridica din sprancene vazand felurile de mancare de pe masa. Multi dintre ei trec printr-o perioada de privatiune, concentrandu-se si chiar visand la toate mancarurile pe care nu le mai au. Ca un dependent care trece prin sevraj, se detoxifiaza si inainteaza, uneori vorbind urat, luptandu-se, agitandu-se. Se zbat si se plang. Uneori cu voce tare, uneori in tacere. Cand sunt mai vulnerabili, tanjesc dupa zilele bune din trecut, in care mancau fara griji si atentie constienta.

Ii ajutam sa inainteze in procesul de vindecare folosindu-ne de cateva tehnici eficiente: 1.un grup de suport/sprijin; 2.consiliere indivduala – ,,unu la unu”;  3. multe cursuri despre un stil de viata si alimentatie corect, acestea toate ajutand la intiparirea unei noi viziuni asupra nutritiei si alimentatiei sanatoase. Este vorba de o renuntare la cele vechi si o innoire.

Am doua sfaturi pentru cei care trec prin faza de ,,recuperare”: aveti rabdare si luptati! Ceata se va ridica. Lumina va invinge intunericul. Imbratisati durerea care creste in voi pe cat puteti de bine. Simtit-o si vindecati-o. Schimbarea in bine este mai aproape decat credeti. Corpul vostru va recunoaste bunastarea atunci cand o va experimenta. Faceti ceea ce e bine, pana atunci. Calea nutritiei superioare, a detoxifierii si curatirii este autostrada catre sanatate. E atat de minunat sa te poti simti in sfarsit bine! Rezista si mintea ta nu va mai fi dominata de sentimentul si tiparul lipsei, in locul acestora vor aparea iubirea, grija, respectul fata de tine insuti. Crede-ma, acestea vor creste in tine in mod natural. Ai incredere in procesul prin care treci si in posibilitatea de a-l duce la capat. Poti sa o faci. Aceasta ,,minune” se petrece zilnic aici la Hippocrates.

Cheia care te va ajuta sa permiti acestei transformari sa se petreaca este sa inveti sa te iubesti pe tine insuti. Pretuirea de sine va da nastere constientizarii, apoi a-ti trata trupul cu respectul cuvenit va deveni ceva firesc. Alegerile alimentare corecte se vor face usor. Rezista, ai rabdare, toate acestea se pot intampla si cu tine.

timthumb.php

Suplimentele

Inca o chestiune necesita atentia noastra: suplimentele. Desi traim intr-o cultura a medicamentelor, multi oameni, in special cei care sunt orientati spre un stil de viata cat mai apropiat de natura, dau inapoi cand e vorba de a lua medicamente, mai ales cand aud fraza : ,,pentru tot restul vietii”.

Doctorii si industria farmaceutica ar vrea ca noi sa credem ca asa stau lucrurile: unele probleme nu pot fi rezolvate decat daca iei medicamente toata viata. La Hippocrates, oamenii se raporteaza adesea la suplimente cu oarecare resentimente. Aici intervine educatia, deoarece exista o prapastie uriasa intre filosofia medicinei si sup1443556_child-holding-fathers-hand-web-sizelimentele alimentare. A lua medicamente este un act bazat pe tiparul bolii. Se depisteaza boala si aceasta trebuie distrusa (ca in cazul chimioterapiei sau al antibioticelor – anti-biotic – ,,impotriva vietii”). Pe de alta parte, suplimentele alimentare faciliteaza o crestere sanatoasa si vindecarea naturala si previn instalarea bolii. Suplimentele sunt baietii buni. Da, la Hippocrates noi afirmam ca astazi, in aceasta epoca a poluarii, a solurilor sarace in minerale, mancarea de calitate nu este de ajuns. Stiu, e un adevar greu de inghitit, dar, regret, acesta este adevarul. Suplimentele alimentare ajuta cu adevarat si in cele mai multe cazuri ele sunt necesare pentru a aduce corpul in starea in care poate lupta cu boala. Este normal ca un bebelus sa inceapa sa mearga, mana unui parinte si sprijinul acordat fac lucrurile mai usoare si mai sigure. Acea mana care ajuta sunt suplimentele.

Hraneste-te cu iubire

In cele din urma, iata si concluzia: mancarea nu este iubire si nu poate inlocui iubirea. Iubirea e iubire, ea tine de inima si nu poate sau nu ar trebui sa fie legata de altceva care depaseste aceasta sfera. Cand cunoastem iubirea adevarata, ne putem elibera si putem lasa mancarea sa fie mancare, putem deveni mult mai obiectivi in ceea ce o priveste. Cand cunoastem iubirea adevarata, dam drumul carligului in care ne zbateam si devenim liberi, nu mai avem nevoie sa mancam ca sa simtim ,,iubire”, ci ne putem hrani sufletul cu iubire. Iubirea e iubire si mancarea e mancare. Cand le amestecam in mod inconstient, nu ne putem simti impliniti. Cand stim cu adevarat care este diferenta, atunci ne putem bucura de amandoua. Bucura-te de iubire! Bucura-te de mancare!

Elena-Shumilova-8

Sursa:

http://hippocratesinst.org/when-food-is-love