Ceata

_DSC1125 0000

,,Din nou si din nou acelasi lucru. Azi, maine, ieri! Eu nu mai inteleg nimic. Cum oare de s-au gandit oamenii astia, cu tati in frunte, sa-si  marunteasca asa viata cu o chestie numita timp! Este ca si cand, atunci cand merg, in loc sa ma bucur de tot felul de mirosuri, ma apuc sa-mi numar pasii, pardon labutele, care ma plimba. Cu greu am realizat ca oamenii isi masoara viata cu timpul. Iar timpul la randul lui, este impartit pe zile: luni, marti si mai departe nu prea mai stiu. Si ziua este impartita pe ore. Auziti expresie: ,,Am iesit cu Dulci o ora in parc!”…Adica, in loc sa se bucure, tati a fost si el dresat sa-si masoare viata. Bietul de el. Ma rog! Dar haideti sa va spun ce-am auzit in casa:

– Duminica ies toti robii la plimbare!… a spus intr-o zi el cu naduf.

…Adica oamenii care se plimba prin parc crezandu-se liberi. Iar ,,luni” dispar cu totii ca si cand cineva ii aduna cu o lesa invizibila rand pe rand in niste adaposturi special amenajate pentru ei intitulate: ,,la serviciu”.

Tati a spus ca de cate ori iese cu mine in parc simte ca scapa din lesa asta invizibila. Ca intre a sta intre zidurile adapostului intitulat ,,la serviciu” si a privi cerul este o diferenta infinita. Si ca diferenta aceasta se aseaza undeva in suflet, producand acolo, nu stiu cum, un sentiment aparte.

Tati mi-a spus ca a privi un fir de iarba batut de vant sau mangaiat de soare este un secret de viata pe care oamenii nu numai ca l-au uitat, dar nici nu mai vor sa stie de el. Ce-i drept, aici am sesizat si eu ca oamenii, cand privesc un copac, o floare sau o frunza care tocmai le-a cazut in cale n-o pot vedea pentru ca ei au ochii preocupati cu tot felul de lucruri. Preocuparea asta continua, fara de pauza, creeaza oamenilor ceva ce noi cainii nu avem si nici nu cunoastem: ,,problemele”. Iar problemele, cand se inghesuie una in alta, devin griji. Iar cand grijile se cearta intre ele care sa fie mai importanta, omul cunoaste ingrijorarea. Si atunci, pe ochii lor sufletesti apare ceata prin care nu mai vezi nimic. Cat de trista poate sa fie viata in acest fel, va puteti inchipui! Dar sa va spun ceva minunat care mi s-a intamplat mie. Intr-o zi m-am tinut mult timp dupa o frunza batuta de vant, pana cand am prins-o cu labuta. A vrut si ea sa se joace cu mine pentru ca era singura. Vai, ce frumos a fost! Inchipuiti-va ca tati a sesizat asta si s-a bucurat ca un copil! Am spus asa, pentru ca am observat cum se bucura copiii. Ei n-au privirea oamenilor mari. Nu cunosc ceata!”

Fragment transcris din: ,,Dulci. Jurnalul unui caine scris de un puric Dan”

Film scurt – prezentarea cartii :

https://www.youtube.com/watch?v=-4RIJUWf9-o

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s