Si daca ti s-ar spune ca ai o forma de cancer care nu poate fi operat?

Iadul meu a inceput cu aceste cuvinte: ,,Ai o forma de cancer care nu poate fi operat, fie iti amputam piciorul, fie iti pierzi viata!” Doctorul meu ortoped oncolog mi-a spus aceste cuvinte dupa ce incercarea lui de a-mi inlatura chirurgical tumoarea de la genunchiul stang esuase. ,,Nu pot sa va garantez ca veti supravietui dupa amputare”, a continuat, ,,dar, e un inceput.”

Nu dupa mult timp, echipa medicala l-a sfatuit pe sotul meu, C.S., sa ia legatura cu Hospice, prognoza in mod clar nu era una optimista. Eram devastati. Nu puteam sa cred ca urma sa-mi pierd atat piciorul, cat si viata. Dupa ce am reflectat asupra problemei, amputarea era pur si simplu ceva ce nu puteam sa accept. Stiam ca trebuia sa existe o alta cale. Totusi, dupa ce am cercetat mai multe alternative, am decis sa ma supun unei Perfuzii Hipotermice Izolate a Membrului (PHIM) o procedura drastica, aproape barbara, de chimioterapie localizata, prin care chimicale IOS UF sunt introduse in vene. Rezultatele PHIM sunt de obicei un picior perfuzat – o conditie sumbra si permanenta ce produce un picior intarit, cu cicatrici severe si piele arsa si innegrita. Credeam ca asta va face ca amputarea sa nu mai fie necesara si va incetini cresterea tumorii suficient de mult incat sa avem timp sa gasim o alta solutie.

Procedura in sine a fost extenuanta. Partea cea mai rea insa este ca chirurgul a inlaturat, fara sa imi spuna, nodulii limfatici din zona inghinala, pe partea stanga. Nu doar ca riscam sa-mi pierd piciorul, dar imi pierdusem si o parte esentiala din sistemul imunitar, si asta fara motiv, caci la teste rezultatul pentru nodulii limfatici a fost negativ!

Aveam sa trec prin mai multe incercari. Dupa aceste proceduri, am dobandit o infectie care ar fi putut sa ma coste viata, din cauza unui tub de scurgere atasat necorespunzator. Am fost din nou internata si mi-au fost administrate intravenos antibiotice, ca sa pot face fata durerii cronice, severe. Ma simteam tot mai rau. Eram tot timpul somnolenta si pe zi ce trece ma simteam tot mai slabita. Credeam ca mi se apropie sfarsitul. Am decis sa renunt la toate medicamentele, gandidu-ma ca s-ar putea sa-mi faca mai mult rau decat bine. Intre timp, eram intr-o cursa contra cronometru, incercand sa gasim un loc unde sa ma recuperez, fara sa fiu otravita. Din fericire am dat peste Instititutul de Sanatate Hippocrates, iar CS si cu mine ne-am inscris in Programul pentru Transformarea Vietii de la Hippocrates.

Unsprazece luni mai tarziu, dupa ce am fost educati la Hippocrates si am facut schimbarile necesare in stilul nostru de viata, am mai facut un RMN. Sarcomul din spatele genunchiului meu scazuse de la 42 de mm la doar 27 de mm in diametru si se desprinsese complet de vasele de sange, nervi si tesuturi conjunctive. Doctorul i-a dat RMN-ul sotului meu si a spus doar un singur cuvant: ,,Felicitari!” . De emotie, am inceput sa plangem, dar de aceasta data, erau lacrimi de bucurie.

Ultimul meu RMN l-am facut cativa ani mai tarziu, in noiembrie 2011. Tumora isi redusese volumul cu 90% si era gata sa fie eradicata de sistemul meu imunitar, a carui conditie se imbunatatise extrem de mult. Radiologul a comparat acest RMN cu primul meu RMN, din 1996 si a spus cu uimire, ca nu a vazut asa ceva in cei 25 de ani de cand lucreaza ca radiolog. Ne-a explicat ca la majoritatea supravietuitirilor, tumorile se reduceau doar putin in marime si se transformau in tesut cicatrizat.

Oncologul sef era la fel de uimit. Nu doar faptul ca dupa PHIM puteam sa-mi folosesc piciorul absolut normal il uimea, ci si faptul ca tumora se retrasese si aproape disparuse. L-am intrebat daca ar vrea sa stie ce am facut ca sa obtin aceste rezultate ,,uimitoare” si ,,remarcabile”(am folosit cuvintele lui). Raspunsul lui insa a fost unul socant: ,, Nu am timp pentru asta. Am prea multi pacienti de consultat.” Din pacate, insanatosirea mea era de necrezut pentru el, asa cum este pentru multi doctori. 

Multi oameni mi-au pus intrebari legate de experienta mea. Dar celor care nu ma cunosc personal, le vine foarte greu sa creada. Le-am explicat cum Programul pentru Transformarea Vietii de la Hippocrates m-a invatat cum sa am grija de corpul si de viata mea. Cred ca programul oferit de Institutul Hippocrates este cea mai buna cale de a face schimbari pozitive radicale si de a avea o stare optima de sanatate. Cel mai mare regret al meu e ca nu am descoperit programul si nu ne-am inscris cu ani in urma. Cat de bine ar fi fost sa invat cum sa duc o viata mai sanatoasa, inainte sa ma imbolnavesc de cancer? Acum inteleg ca o boala precum cancerul nu poate dobori un corp sanatos.

Astazi, chiar si fara nodulii limfatici, minunatul meu sistem imunitar a inlaturat aproape tot raul produs de cancer si a construit tesuturi sanatoase. Piciorul meu arata foarte bine si il simt aproape la fel ca pe celalalt picior, sunt plina de energie si am o stare buna de sanatate. In timp, eu si CS am devenit dansatori sportivi destul de impliniti, viata noastra este atat de frumoasa acum. Multumesc Institutului Hippocrates pentru deceniile dedicate studiului si cercetarii privind o stare optima de sanatate; mi-ati salvat viata. Cu sprijinul si calauzirea voastra, am gasit sanatatea si o fantana a tineretii in propriul meu corp! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Marturia lui Alice Stern, absolventa a Programului de Transformare a Vietii de la Institutul Hippocrates

Sursa: http://hippocratesinst.org/inoperable-cancer

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s